Dezvoltarea neuro-psihică la copilul 3-6 ani Copilul preşcolar

Dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a copilului depinde de modul cum ştie adultul să-l susţină în a-şi edifica propriul destin. Modelele cele mai „la îndemână” pe care le are fiecare copil se găsesc în familia acestuia.

Chiar dacă sunteţi tentaţi să credeţi că este prea mic să înţeleagă unele aspecte mai puţin corecte ale mediului în care trăieşte, este bine să ţineţi cont de posibilitatea imensă a creierului său de a înregistra la fel de bine, atât informaţiile bune cât şi pe cele mai puţin bune din mediul ambiant. Deşi se naşte cu o oarecare inteligenţă nativă, ceea ce va învăţa în familie va constitui bagajul principal de cunoştinţe cu care va porni mai târziu în viaţă. Încă de la vârstă fragedă începe să se contureze personalitatea, care va putea fi modelată pe parcursul întregii copilării, până la vârsta de adult tânăr.  Studiile arată că un copil mai vorbăreţ şi căruia i se explică în loc să i se comande este mai inteligent. Copilului trebuie să i se explice de ce nu e bine să facă un lucru şi care ar putea fi consecinţele acţiunilor sale. În plus, cel mic trebuie încurajat să-şi exprime propriile păreri de la o vârstă cât mai fragedă. Chiar dacă nu veţi ţine cont de părerea lui, ar fi bine să lăsaţi impresia că este important pentru dvs. punctul lui de vedere. Îl veţi ajuta astfel să-şi dezvolte capacitatea de decizie, foarte utilă mai târziu. Activitatea principală la preşcolar este reprezentată de joc, din ce în ce mai complex, pe măsură ce vârsta este mai mare. Interacţiunea cu copilul sub formă de joc, deşi plictisitoare pentru adulţii din anturajul său, îl ajută pe micuţ să înţeleagă lumea în care trăieşte şi totodată creează scenarii care îi pun mintea la treabă. Odată cu încadrarea în grădiniţă, universul copiilor se măreşte, modelele extrafamiliale devin mai complexe, contactul cu ceilalţi copii îl face mai sociabil, mai competitiv, îi dezvoltă limbajul şi începe să vină în contact cu reguli noi, pe care nu le-a cunoscut până atunci. Copiiilor care nu au fost separaţi de părinţi până la vârsta la care merg la grădiniţă, acest eveniment le poate declanşa o anxietate de separare destul de gravă, de care ar fi bine să ţineţi seama. Dacă după două săptămâni de la începutul grădiniţei copilul dvs. tot ţipă când îl lăsaţi acolo, este bine să luaţi în calcul această posibilitate şi să încercaţi să o gestionaţi cât mai corect. Asta înseamnă să nu continuaţi să-l „târâţi” în fiecare dimineaţă cu forţa spre grădiniţă ci să încercaţi să staţi cu el câteva minute, iar dacă nu se linişteşte, îl ţineţi acasă şi amânaţi grădiniţa până la rezolvarea situaţiei. În timpul cât va sta din nou cu dvs. încercaţi să-l desensibilizaţi treptat, lăsându-l câteva ore pe zi cu alte persoane, acasă la dvs. unde se va simţi mult mai în siguranţă decât într-un loc străin.

Acest mod de desensibilizare trebuie utilizat treptat până când copilul va putea ajunge la performanţa de a sta fără dvs. o zi, apoi o noapte şi după aceea va putea fi lăsat cu alte persoane în mediu străin. În tot acest timp încercaţi să vă jucaţi „ de-a grădiniţa”, subliniind prin joc acţiuni ce se vor petrece la întoarcerea în colectivitate. Amânaţi momentul întoarcerii până când copilul este pregătit şi dornic să facă acest pas. Nu este de neglijat nici posibilitatea ca micuţul să fi fost molestat de către personalul de îngrijire şi aceasta să-i fi declanşat refuzul de a rămâne la grădiniţă. În acest caz se impune schimbarea grădiniţei cu alta, chiar dacă uneori soluţia este incomodă. Un alt element de care trebuie să ţineţi seama este personalitatea doamnei educatoare. Înainte ca un copil să fie lăsat în afara casei cu o persoană străină,  ar fi util ca să cunoască acea persoană dinainte, iar părintele să observe dacă micuţul o agreează sau nu. Toţi copii cu anxietate de separare pe care i-am consultat au declarat „doamna educatoare îi certă sau ţipă la ei sau au fost loviţi, din diferite motive”. Dacă cu toate măsurile pe care le-aţi luat, vedeţi că micuţul devine din ce în ce mai trist, acuză dureri de burtică sau de cap, dimineaţa când trebuie să meargă la grădiniţă, sau mai grav, varsă sau are scaune diareice fără să se găsească o cauză somatică, apelaţi la un psiholog sau psihiatru pediatric să vă înveţe cum să gestionaţi corect situaţia.

Din punct de vedere al dezvoltării motorii, această etapă de vârstă nu aduce  transformări spectaculoase, doar se desăvârşesc şi se finisează activităţile motrice descrise anterior. Coordonarea motorie capătă siguranţă, precizie şi graţie. Mimica şi gestica se diversifică, îmbunătăţindu-se comunicarea nonverbală. Motricitatea se consolidează astfel încât copilul se va putea încheia singur la nasturi şi la şireturi şi va putea să deseneze figuri geometrice după model. Dezvoltarea psihică va căpăta de asemenea o amploare din ce în ce mai mare, pe măsură ce mai achiziţionează informaţii noi: atenţia devine mai stabilă, astfel încât copilul poate finaliza acţiuni care necesită perseverenţă, memoria se consolidează treptat până ce copilul are capacitatea de a reţine poezii şi scurte povestioare, iar gândirea se dezvoltă din ce în ce mai mult, astfel încât la vârsta de 6 ani ştie anotimpurile, culorile de bază, figuri geometrice etc. Totuşi, cu toate progresele pe care le-a făcut, gândirea lui se aseamănă cu o cutie plină de piese de puzzle care vor trebui asamblare cu multă răbdare şi perseverenţă în etapele ulterioare de dezvoltare. Activitatea este încă debordantă, nevoia de mişcare şi de acţiune sunt de invidiat, jocurile sunt şi la această vârstă principalul domeniu de interes, numai că se dezvoltă tot mai mult nevoia de socializare cu ceilalţi copii, astfel încât preşcolarii se joacă mai mult împreună decât individual.

De reţinut!

*Cele mai importante modele pe care le are copilul mic sunteţi dvs., motiv pentru care, cum îl veţi învăţa aşa se va comporta.

*Ţineţi cont de fobiile întâlnite la majoritatea copiilor la vârstă mică şi învăţaţi să le gestionaţi corect, cu multă răbdare şi calm. Cea mai importantă este anxietatea de separare, care atinge punctul culminant la încadrarea în grădiniţă sau creşă, la copii care nu au fost separaţi de părinţi până atunci.

*Alegeţi cu grijă educatoarea deoarece va fi de un real ajutor în despărţirea copilului de familie. Cele mai multe educatoare sunt blânde şi bune, dar am văzut situaţii în care se comportă cu copiii ca nişte  adevărate fiare, supunându-i pe micuţi la regimuri de teroare până ce aceştia se supun îngroziţi. Mai mult, îi ameninţă că dacă vor spune părinţilor, va fi mult mai rău pentru ei. Pentru a şti ce se întâmplă cu copiii dvs. la grădiniţă sau creşă, nu ar strica să faceţi vizite inopinate în cursul orelor şi să „ trageţi cu urechea la uşă”, fără să fiţi văzuţi. Este valabil şi pentru învăţătorii claselor I-IV. Aţi putea fi uimiţi de ce veţi descoperi.

*Controlul sfincterian trebuie să se dobândească până la vârsta de 4 ani; dacă există o întârziere, trebuie căutată obligatoriu cauza. Pentru acest demers începeţi de la medicul neurolog sau psihiatru pentru copii şi nu-i ascultaţi pe cei ce vă sfătuiesc să treziţi copilul noaptea pentru a merge la baie, sau să-l pedepsiţi, sau să-i restricţionaţi aportul de lichide, sau cine mai ştie ce alte metode empirice şi dăunătoare.

Prescolar » Development

Article apreciere

Current rating: 5 (Average of user opinions)